6350

A refuzat cetățenia rusească! Iată de ce a luat Sofia Rotaru această decizie

știri, decizie

Se pare că relațiile tensionate dintre Rusia și Ucraina n-o sperie pe Sofia Rotaru. Mai mult, în pofida situației politice instabile din Crimeea, artista emerită a Ucrainei nu-și va vinde casa din Yalta.

Fiul interpretei, Ruslan, a declarat că fiind moldoveancă născută în Ucraina, artista nu vrea să-și schimbe cetățenia. Asta chiar dacă marea majoritate a timpului liber și-l petrece în Crimeea, unde situația este mai mult decât incertă. Întreaga familie a Sofiei Rotaru nu are de fapt de gând să-și schimbe cetățenia.

”Chiar dacă este mai tot timpul în deplasări, ea își iubește casa din Yalta. Eu sunt ucrainean și nu am să-mi schimb cetățenia. Nu mă simt rus. Sofia Mihailovna la fel, fiind moldoveancă născută în Ucraina, nici nu se gândește la această posibilitate. Dacă situația se va complica, ne vom face permis de ședere în Rusia”, a declarat fiul interpretei. Acesta a continuat că situația cu privire la perfectarea actelor este foarte haotică la moment în Crimeea.

În plus, se pare că și mecanismul de dobândire și renunțare la cetățenie este complicat. ”Este instituit doar un mecanism clar de obținere a pașaportului rusesc, nu și unul de renunțare la acesta”, a zis Ruslan.

Sofia Rotaru are 66 de ani își are reședința în Yalta, însă mai are două case – una în Moscova și alta în Baden-Baden.

sofia rotaru, cetățenie

sursa: independent.md/

3