2696

Dinastii de judecatori

Copiii judecatorilor au posibilitatea sa studieze la facultatile de drept din R. Moldova fara sa achite taxa anuala de aproximativ opt mii de lei. Prin hotararile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), in 2008, peste zece copii de judecatori au fost propusi spre inmatriculare la institutiile superioare de invatamant. Mai mult decat atat, dupa finalizarea studiilor, absolventii nu au nicio obligatie fata de institutiile de stat care i-au promovat la studii fara contract.Din mai 2008 pana la mijlocul verii, CSM a adoptat opt hotarari prin care propune inmatricularea la studii in cadrul Universitatii de Stat din Moldova (USM), Universitatii de Stat «Alecu Russo» din or. Balti, Universitatii Libere Internationale din Moldova (ULIM), Universitatii de Studii Europene din Moldova (USEM) si scutirea de taxe a unor copii ai judecatorilor.Copii de judecatori doar la facultatile de Drept«Examinand cererile parvenite de la Valentin Verejan, presedinte al Judecatoriei Militare, Nicolae Craiu, judecator al Curtii de Apel Economice, Ghenadie Eni, presedinte al Judecatoriei Cahul si Ecaterina Buzu, specialist principal in sectia justitie si cadre a Aparatului Consiliului Superior al Magistraturii», este notat in hotararea CSM din 22 mai 2008, «in temeiul Contractului de Colaborare intre USM si CSM, propune inmatricularea la studii la Facultatea Drept a USM a urmatorilor candidati: Victor Verejan, Sergiu Craiu si Artiom Eni», mai noteaza actul.In baza aceluiasi contract de colaborare intre USM si CSM, prin hotararea din mai 2008, se solicita scutirea de taxa pentru anii 2008—2012 a studentei anului I, Catalina Buzu.Mai tarziu, in iunie, CSM a examinat cererea lui Sergiu Furdui, vicepresedinte al Colegiului penal al Curtii Supreme de Justitie, prin care a fost solicitata inmatricularea la Facultatea de Drept a USM a fiului acestuia, Alexandru Furdui. Si Tatiana Duca, vicepresedinte interimar al Curtii de Apel Balti, a cerut inmatricularea fiicei sale, Zinaida Duca, la Facultatea de Drept a Universitatii de Stat «Alecu Russo» din or. Balti. In iulie 2008, Veronica Nichitenco, judecator la Judecatoria Causeni, a solicitat CSM inmatricularea fiicei sale, Olga Nichitenco, la USEM. Tot in iulie, Iurie Diaconu, judecator al Curtii Supreme de Justitie si Nina Traciuc, judecator al Curtii de Apel Chisinau, au cerut ca fii lor, Sandu Diaconu si Constantin Traciuc, sa fie inmatriculati la USM. Tot la acea data, Oleg Melniciuc, pe atunci presedinte interimar al Judecatoriei Rascani, mun. Chisinau, a solicitat inmatricularea la Facultatea Drept a fiicei judecatorului de instructie, Ghenadie Morozan, Constantia Morozan. Iar Gheorghe Scutelnic, presedinte al Curtii de Apel Balti, a solicitat CSM sa o inmatriculeze pe Svetlana Ghercavii la studii de masterat la Facultatea de Drept a Universitatii de Stat «Aleco Russo» din or. Balti.Studii gratuite fara niciun regulamentDesi aceste hotarari ale CSM au fost facute publice, Gheorghe Avornic, decanul Facultatii de Drept de la USM, acolo unde taxa anuala este nici mai mult, nici mai putin, opt mii de lei, spune ca in acest an nu exista studenti propusi de CSM. «Acesta era un schimb intre USM si CSM», explica Gheorghe Avornic. «Ei ne ofereau baza de practica, iar noi, la demersul lor, inmatriculam studenti».La Balti, taxa pentru un an de studii la Facultatea de Drept, este de 7 200 lei. Gheorghe Neagu, decanul Facultatii de Drept de la Universitatea de Stat «Alecu Russo» din Balti, spune ca astfel de acorduri au existat intre mai multe institutii si Facultatile de Drept. «In mod normal, ar trebui sa existe un regulament care ar stipula in ce conditii are loc inmatricularea la universitati a studentilor propusi de institutiile de stat», spune Neagu. «Problema, de fapt, porneste de la absenta cadrului juridic in acest sens. Ministerul Finantelor si Ministerul Educatiei si Tineretului ar fi trebuit sa elaboreze un regulament. In lipsa acestuia, universitatile aveau acorduri cu institutiile de stat, iar universitatile scuteau studentii de taxa.- Obligatii? — Niciuna!Nicolae Clima, presedintele CSM, spune ca, in septembrie 2008, institutia pe care o conduce a reziliat contractul cu toate facultatile de drept. «Copiii nu au fost promovati decat in ordine generala. De fapt, era o colaborare intre CSM si facultatile de drept. Acest contract a existat din 2005 pana in septembrie 2008», mai spune presedintele CSM. Judecatorii care doreau ca fiii lor sa studieze gratuit la facultatile de drept, nu trebuiau decat sa depuna o cerere la CSM.De cand a fost reziliat acest contract, Nicolae Clima spune ca toti judecatorii au fost informati despre acest fapt. Presedintele CSM mai spune ca exista mai multe acorduri cu institutiile de drept: CSM, Procuratura Generala, Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul Vamal, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si a Coruptiei, Curtea Suprema de Justitie.Chiar daca numarul studentilor inmatriculati in baza hotararilor CSM depaseste zece persoane, Nicolae Clima spune ca in acest an doar trei studenti au fost inmatriculati la facultatile de drept. Ce obligatie au acesti studenti dupa absolvirea studiilor? «Niciuna», raspunde presedintele CSM.Hotarari in afara legiiToate aceste hotarari, reprezentantii CSM afirma ca le-au luat in baza Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Vitalie Nagacevschi, de la Juristi pentru Drepturile Omului, spune insa ca legea cu privire la CSM stabileste clar domeniile in care CSM are dreptul de a adopta hotarari. «Inmatricularea nu este prevazuta», afirma Vitalie Nagacevschi. «Inteleg dorinta CSM de a promova interesele judecatorilor sau promovarea unor dinastii de juristi, dar vad anumite probleme. E vorba despre inmatricularea copiilor in afara concursului sau de acceptarea copiilor la studii fara contract. Ar fi normal ca dupa promovarea acestor copii la studii sa fie intocmite si anumite obligatii. O alta problema poate fi si metoda de selectare», mai spune juristul Nagacevschi.Am contactat cativa dintre parintii celor care au fost inmatriculati la facultatile de drept. Judecatorii insa s-au simtit lezati, spunandu-ne ca studiile copiilor lor din banii publici tine de viata privata.Anastasia NANI
0