1009

Maia Sandu: În ultima jumătate de an, am devenit ținta principală a atacurilor guvernării

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate Maia Sandu susține că în ultima jumătate de an a devenit ținta principală a atacurilor guvernării, iar acest fapt, potrivit ei, este o dovadă că „regimului îi este frică”.

„Și trebuie să le fie frică, acuzațiile pe care ni le aduc sunt false” , a declarat Maia Sandu într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

În ceea ce privește acuzațiile precum că ea se afla la guvernare atunci când a fost furat miliardul  din sistemul bancar, lidera PAS a spus că toată lumea știe cine se face responsabil de furtul miliardului și dacă era altfel, „atunci toate organele statului ar fi fost puse pe urmele sale în cazul în care ar fi avut cea mai mică vină pentru delapidările care s-au întâmplat”.

Cât privește acuzațiile precum că s-ar fi opus majorării mai multor prestaţii sociale pentru copii, în 2015 când deținea funcția de ministru al educației, Maia Sandu a declarat că întotdeauna a fost pentru oferirea asistenței oamenilor care cu adevărat au nevoie de această asistență.

„Și asta promitem noi să facem: să oprim hoțiile, să creștem veniturile la buget, inclusiv datorită dezvoltării economice și să oferim în mod țintit, corect, celor care au nevoie de acești bani indemnizații. Nu să vorbim de indemnizații pentru familii cum ar fi cea a dnei Glavan, care nu cred eu că trebuie statul să-i aloce vreo indemnizație, ci să oferim acești bani familiilor cu adevărat nevoiașe”, a menționat Maia Sandu.

Potrivit ei, acuzațiile vor continua. „Am văzut mai devreme acuzații și de trădare de patrie, deci așa știe această guvernare să ducă campania prin minciuni, prin manipulare și propagandă”, a mai spus ea.

De asemenea, Maia Sandu a menționat că în această campanie merge împreună cu toți cetățenii care își doresc schimbarea, „care își doresc să scape țara de regimul corupt, anti-cetățenesc, ca să crească veniturile oamenilor, ca să se facă dreptate prin justiție independentă, ca să îmbunătățească serviciile educaționale”.

Întrebată la câte mandate speră să ia blocul ACUM în urma alegerilor parlamentare, Maia Sandu a spus că suficiente ca să formeze o guvernare și că aceste șanse există.

Totodată, lidera PAS a reiterat că exclude orice coaliție cu PD, PSRM și sateliții acestora.

moldova.org

0