1227

Mesajele politicienilor de la Bucureşti după primul tur al alegerilor din Republica Moldova

pareri, alegeri
Mai mulţi politicieni de la Bucureşti au transmis mesaje de mobilizare la vot în favoarea candidatului pro-european Maia Sandu în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova.

Deputatul Theodor Paleologu este de părere că Maia Sandu are o şansă ''mică, dar reală'' de a deveni preşedinte, scrie mediafax.ro.

'Slavă Domnului că nu a cîştigat Dodon din primul tur! Slavă Domnului că mai e o şansă -mică, dar reală- ca Maia Sandu să cîştige alegerile prezidenţiale din Republica Moldova! De-acum sper ca basarabenii să se mobilizeze contra politicii reprezentate de Dodon'', a scris deputatul pe pagina sa.

''Îi felicit pe moldovenii care, după 20 de ani, au mers la vot pentru viitorul preşedinte şi mă bucur că alegerile s-au desfăşurat fără incidente. Este o veste bună că va exista un al doilea tur de scrutin, reprezintă o şansă pentru păstrarea direcţiei strategice şi a orientării pro-europene. Prin urmare, va fi nevoie, în turul doi, de o mobilizare puternică a tuturor pro-europenilor'', a comentat şi liderul PNL, Alina Gorghiu.

unimedia.info

0