5942

O rețea de magazine germane vine în Moldova. Chirtoacă: ”Va fi cel mai frumos cadou de Hramul Orașului”

kaufland, moldova
O rețea de magazine germane vine în Moldova. Potrivit unui anunț al primarului Dorin Chirtoacă, făcut în cadrul ședinței Primăriei, rețeaua internațională va deschide câteva centre comerciale și în Chișinău.

„Va fi cel mai frumos cadou de Hramul Orașului, pe lângă altele pe care le vom avea” a menționat Chirtoacă.

Totodată, acesta nu a vrut să ofere mai multe detalii, specificând că anunțul oficial va fi făcut de reprezentanții rețelei internaționale în cadrul unui târg de joburi din data de 2 octombrie.

În perioada imediat următoare, primarul general a anunțat că urmează să fie găsite locațiile pentru amplasarea centrelor comerciale.

De notat că, în anul 2014, grupul căruia aparțin magazinele a devenit cel mai mare grup de retail din Europa, cu afaceri de aproape 80 miliarde euro.

Rețeaua germană deține peste 1000 de magazine în Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croația, Bulgaria și România.

sursa

1