3264

Vești bune! Până la sfârșitul săptămânii va fi conectat iluminatul spre aeroportul din Chișinău

Vești bune! Până la sfârșitul săptămânii va fi conectat iluminatul spre aeroportul din Chișinău

Iluminatul de pe bulevardul Dacia,pe tronsonul de la Porţile Oraşului spre aeroport, va fi conectat până la sfârşitul săptămânii curente. Declarația aparține lui Nicolae Vereșco, directorul „Lumteh”, în cadrul ședinței operative de la Primăria capitalei.

În cadrul aceleiași ședințe, Igor Gamreţchi, a declarat că în urma realizării acestui proiect s-a reuşit economisirea a circa 5 milioane de lei, bani din care proiectul de iluminare stradală ar putea fi prelungit până la intrarea în oraşul Sîngera. Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă,a solicitat direcţiilor de profil să efectueze o evaluare a costurilor proiectului cu privire a prelungirea iluminatului până la intrarea din Sângera şi implementarea acestuia.

Reţeaua de iluminat de circa 6,5 km este amplasată pe mijlocul traseului. Pilonii cu o înălţime de 11 metri şi 2 braţe, pot asigura iluminarea ambelor sensuri de circulaţie. Proiectul tehnic pentru obiectivul „Modernizarea sistemului de iluminat din bulvarul  Dacia” a fost realizat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, iar Primăria Chişinău execută lucrările propriu-zise. Costul proiectului este de circa 27 de milioane lei, bani prevăzuţi în bugetul municipal pentru anul 2014.

sursa

2